Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Căutare

Calendar

«  Septembrie 2013  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30




Joi, 11.23.2017, 4:58 AM
Bine aţi venit Vizitator | RSS
Societatea de Stiinte Istorice din Romania-Filiala Teleorman
Principală | Înregistrare | Autentificare
Principală » 2013 » Septembrie » 28 » CONFERINTA SSIRTR 2012
11:52 AM
CONFERINTA SSIRTR 2012

Şcoala gimnazială "Mihai Viteazul” din municipiul Alexandria a găzduit ieri, 7 noiembrie, o întâlnire de lucru a profesorilor de istorie din unităţile de învăţământ teleormănene organizată de Societatea de Ştiinţe Istorice din România (SSIR) în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman. În cadrul întâlnirii la care alături de dascălii teleormăneni au participat preşedintele SSIR, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, şi secretarul general al SSIR, prof. dr. Bogdan Teodorescu, au fost dezbătute în special probleme vizând predarea istoriei în învăţământul preuniversitar, în condiţiile revizuirii planurilor cadru şi a programelor şcolare. A fost subliniat faptul că istoria ca disciplină de studiu a fost supusă în ultimii ani unui proces lent, dar sigur, de depreciere şi, tocmai de aceea, s-ar impune o reorganizare a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, o recoagulare a membrilor breslei istoricilor. Prof. dr. Bogdan Teodorescu a atras atenţia asupra faptului că, deşi avem o nouă Lege a învăţământului, nici până la această dată nu au fost întocmite metodologiile de aplicare a acesteia, manualele şi programele şcolare vechi de peste 15 ani sunt depăşite şi numai o implicare a profesorilor de istorie ar putea rezolva această problemă. "Istoria a primit în ultimii ani o lovitură grea şi s-a întors împotriva celor care au contribuit la acesta. Ne aflăm într-o situaţie complicată dar care nu este fără precedent în istorie. Dacă reuşim să coagulăm un program precis, demersurile noastre vor fi încununate de succes. Deciziile esenţiale pot fi în ultimă instanţă negociate, spre deosebire de regimul trecut, dar se bate pasul pe loc”, a spus prof. dr. Bogdan Teodorescu.

Şi prof. Luminiţa Pinţur, profesor de istorie în cadrul Şcolii "Mihai Viteazul” din Alexandria, dar şi inspector şcolar de specialitate în cadrul ISJ Teleorman, a subliniat importanţa repoziţionării istoriei în şcoala românească. "Profesorul de istorie este un altfel de dascăl, are o misiune grea pe care trebuie să o poarte cu cinste pe umeri, să se implice mult mai mult în viaţa şcolii şi în afara ei. Lecţia de istorie nu poate fi învăţată doar în cele 50 de minute alocate săptămânal, ci şi în afara orei de curs”, a spus Luminiţa Pinţur.

A mai luat cuvântul prof. Gheorghe Vlad, care alături de prof. Gheorghe Cristea, s-a aflat în ultimii ani la conducerea Filialei Teleorman a SSIR, acesta remarcând activitatea profesională şi ştiinţifică a câtorva dintre dascălii teleormăneni ale căror lucrări au fost premiate la nivel naţional.

Profesorii teleormăneni prezenţi la dezbateri au prezentat apoi nemulţumirile pe care le au cu privire la programa şcolară, manualele de istorie, Legea Educaţie. Aceştia consideră că programele şcolare ar trebui schimbate cel puţin la clasele a V-a, a IX-a şi a XII-a, că o oră de istorie pe săptămână este insuficientă, cum insuficienţi sunt şi anii de studiu dedicaţi Istoriei României. De asemenea, s-a atras atenţia şi asupra faptului că în învăţământul preuniversitar, inclusiv la liceu, elevii învaţă tot atâta istorie cât şi religie, ambelor discipline fiindu-le alocate câte oră săptămânal, o anomalie în accepţia multor profesori de istorie. S-a propus ca cel puţin în clasele a XI-a şi a XII, în loc de religie să fie studiată Istoria Religiilor pe care să o predea profesorii de istorie.

La finalul întâlnirii, a fost aleasă noua conducere a Filialei Teleorman a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. (M.D.)

http://ziarulteleormanul.ro/problemele-actuale-ale-istoriei-dezbatute-la-scoala-mihai-viteazul/
Vizualizări: 270 | Adăugat de: floreactln | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *:

Copyright MyCorp © 2017